Lumea lui Frank

de Alex Popa

Regia: Vlad Zamfirescu

Teatrul Metropolis

O realitate mentală sau o irealitate mentală curge într-o altă realitate mentală și apoi în alta. Amatorii de sensuri adânci, cei pe care îi stimulează jocurile minții vor găsi în Lumea lui Frank de la Teatrul Metropolis plăcerea de a decripta un text care se pretează la diferite interpretări. Unele, chiar cu tușă metafizică.

Amatorii de povești dramatice se vor delecta cu un text impecabil scris de Alex Popa. 

Nimic nu este ceea ce pare în textele dramaturgului. Dacă există un brand Alex Popa, acela ține de capacitatea sa uimitoare de a răsturna situațiile. Numai bine ce spectatorul reușește să înghită – hap –, prima surpriză, că autorul îl plesnește cu o alta și mai greu de ingerat. Pentru ca imediat o nouă răsturnare să dea buluc peste el. Autorul acumulează faptele încet-încet, le pune una peste alta cu pipeta, le oferă justificările necesare, apoi le asortează cu detalii. Și cu observații tipologice. Exact așa se întâmplă și în Lumea lui Frank, opiesă scrisă după un caz real din America anilor ’70. Nu am să vă dezvălui situațiile ca să nu vă stric surpriza. Oricum, este vorba despre relația dintre un fiu – poate amnezic? – și tatăl său. Sau tatăl este amnezic?

În relația cu fiul, personajul omonim din Lumea lui Frank apare ornat cu micile detalii ale senectuții. Punctual, ajunge la întâlniri totdeauna mai devreme; cumpătat, spre deosebire de fiul său, nu aruncă banii pe cadouri. Și, dacă la bani face economii, în schimb, timp liber are o grămadă, așa că lansează asupra fiului un tir de emailuri cu subiecte deloc relevante.

În Lumea lui Frank, apariția doctoriței Grace îi dă prilejul fiului să-și etaleze neîncrederea în tată și viceversa. Fiul, în prag de mutare la Washington, intenționează să-și interneze părintele la azil, adevărat „club al morții”, cum îl percepe cel din urmă. Grace va funcționa ca oglindă care reflectă resentimentele fiului față de tatăl plecat de lângă el când avea cinci ani și revenit abia după șaptesprezece ani. Pleiada de ironii se subînțelege.